Bucuria victoriei lui Paris Saint-Germain a luminat Parisul. Câștigătorii Ligii Campionilor, sărbătoriți de peste 100 de mii de suporteri

1 iunie 2025, 21:35 (actualizat 1 iunie 2025, 22:02)

Sărbătoarea continuă în capitala Franţei, după ce Paris Saint Germain a câștigat Liga Campionilor. Fotbaliștii sosiți de la Munchen au fost primiți în urale de suporterii adunați pe Bulevardul Champs-Élysée.

Peste o sută de mii de fani au ținut să-i felicite pe campionii Europei. Într-un autobuz descoperit inscripționat cu semnele PSG, fotbaliștii și staff-ul au mers între Arcul de Triumf și Place de la Concorde. Președintele Emmanuel Macron i-a primit la Palatul Elysée. O altă ceremonie este și pe stadionul Parc des Princes, unde este programat și un concert. Pentru această sărbătoare sportivă a fost mobilizat un impresionant dispozitiv de securitate care să prevină orice fel de violențe, așa cum au fost azi-noapte.

Mihaela Antoche, corespondent TVR, ne oferă mai multe amănunte: Ici c’est Paris!  Din zeci de mii de glasuri se aude această urare. Aici este Paris după victoria de aseară în Liga Campionilor. 5-0 și nimic mai mult, toată lumea aplaudă, toată lumea se bucură. Iar aici, pe Bulevardul Champs-Élysées, considerat cel mai frumos bulevard al lumii, ajung aproape 110.000 de parizieni care au venit să-ți suțină echipa să vadă cupa, să-i felicite.  

Totul este la superlativ în presa franceză de astăzi. Încă nu a căzut presa franceză la un acord, să spunem, la o unanimitate, care a fost cel mai bun jucător până acum. Este foarte multă bucurie în jurul meu, dar sunt și foarte multe forțe de ordine. Peste 5.400 de poliții și de jandarmi sunt pregătiți să acționeze în orice moment dacă situația va degenera. Pentru că după parada de pe Champs-Élysées, după ce jucătorii, antrenorul și tot staful echipei PSG va defila de la Arcul de Triumf și până în Place de la Concorde. Echipa va fi trimită de președintele Emmanuel Macron la Palatul Élysée. Apoi petrecerea, să spunem, continuă la Parc de France, este stadionul echipei parisiene, unde sunt așteptați alte mii de suporteri care vor participa la un concert, la o festivitate specială. Așadar va fi încă o noapte albă, a doua. Aș mai spune că stadionul este în aproprierea arenelor de la Roland-Garros, unde se despășoară în acest moment turneul de tenis. Iar ieri, la una dintre arenele, cea de la Simon Mathieu, jucătorii au fost deranjati de suporterii Paris Saint-Germain, care au început mai devreme să sărbătorească acest meci. 

Este o atmosferă extraordinară pe care am mai trăit-o la Paris împreună cu dumneavoastră în 2018, când Franța devenea campioana mondială la fotbal.  Acum este vorba despre Paris Saint-Germain, o echipă care așteaptă de multă vreme acest trofeu. Și iată că acest moment a sosit. Dați-mi voie să vă spun de aici, de la Paris, că-i felicit și eu pe jucătorii de la Paris Saint-Germain. 

Francezii sărbătoresc pe Champs Elysees victoria în finala Ligii Campionilor, dar Parisul n-a fost doar martorul bucuriei: doi oameni au murit și mai mulți au fost răniți aseară, când manifestările de după meci au degenerat. Mai presus de acestea rămân amintirea unui succes, dar și emoția antrenorului care a purtat în suflet memoria fetei sale răpusă acum 5 ani de cancer. Imaginea ei l-a însoțit și din tribune datorită fanilor PSG.

Unii francezii care nu au putut ajunge la Munchen au urmărit meciul în stradă. Alții, chiar de acasă, de pe stadionul PSG, Parc des Princes. Au promis că incurajările lor se vor auzi până în Germania si, după scorul de 5-0 s-au tinut de cuvânt.

Bucuria victoriei a luminat Parisul de la Turnul Eiffel și până la periferie.

Din păcăte, au fost si incidente. Doi oameni și-au pierdut viața și alții au fost răniti.

La Munchen, însă, triumful a fost deplin. Unii jucători nici nu s-au străduit să își mai ascundă lacrimile. Pentru antrenorul Luis Enrique emoția a venit din cer și din tribune. Fanii au desfășurat un banner cu imaginea fetitei lui Enrique, răpusă de cancer la doar 9 ani, în 2019.

LUIS ENRIQUE – antrenor, Paris Saint-Germain: Fiica mea e mereu aici, ea chiar sprijină familia noastră şi o simţim mereu prezentă în vieţile noastre. Sunt foarte impresionat de acest gest, dar, repet, nu e nevoie să câştig ca să o simt cu mine, e mereu aici.

Și dacă francezii văd acum la vie en rose, italienii de la Inter recunosc că nimic nu le-a mers la Munchen. Promit însă că se vor pune în curând pe picioare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

OSZAR »