Din ce motive este România printre ţările europene cu puţini turişti străini
România e printre țările europene care au atras cei mai puțini turiști străini, în primele trei luni ale anului. Am ocupat penultimul loc într-un clasament pe care îl încheie Polonia, arată datele Oficiului European de Statistică Eurostat. Lipsa unei strategii coerente în turism și bugetele prea mici pentru promovare externă sunt principalele motive, spun specialiștii.
Rob și Luis sunt doi turiști din Spania, care au venit, prima oară, în România. Și-au propus să viziteze mai multe regiuni istorice, timp de nouă zile. Au început excursia cu o plimbare prin Centrul Vechi al Bucureștiului. Spun că au așteptat venirea verii să ne viziteze țara și că nu cunosc ce atracții turistice sunt în alte perioade precum la începutul anului.
Rob, turist din Spania: Știu foarte puţine despre România şi nu este ceva obişnuit. Sunt foarte surprins de tot ce aveţi aici şi tot ce se întâmplă, de când sunt aici.
Luis, turist din Spania: Aveţi nişte clădiri şi monumente foarte frumoase.
Spun că nu au vizitat mai des România și pentru că au la dispoziție mai puține zboruri, în comparație cu alte destinații.
Rob, turist din Spania: Dacă vreau să vin din Malaga în România am doar un zbor. Dacă mergi în Austria, în Germania sunt mult mai multe. Poți să te duci când vrei.
România a fost una dintre țările europene care au atras, în primul trimestru, cei mai puțini turiști străini, care s-au cazat cel puțin o noapte, arată datele Oficiului European de Statistică. Am depășit doar Polonia.
Managerii agențiilor de turism spun că lipsa unei strategii coerente de promovare externă e doar una dintre cauze.
Dan Anghelescu, directorul general al unei agenţii de turism: Nu reușim să ne promovăm inteligent. Noi trebuie să ne promovăm vara sejururile de iarnă și iarna sejururile de vară. Din timp, pentru că rezervările se fac din timp.
Cătălin Deacu, jurnalist TVR: Țările Uniunii Europene care au atras, în primul trimestru, cei mai mulți turiști străini au fost Malta, Cipru, Luxemburg, Austria și Portugalia, mai arată datele Oficiului European de Statistică „Eurostat”.
O soluție e creșterea bugetelor de promovare externă, consideră reprezentanții patronatelor din turism. Și cer ca în viitorul Guvern să existe o instituție responsabilă de sector.
Valeriu Şoneriu, preşedinte, Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii: Dacă ne uităm la modele de bune practici din țările din jurul nostru au și bugete de promovare enorme și birouri de promovare a turismului în țări care au turiști care pleacă din țările respective.
România a fost vizitată, anul trecut, de doar aproximativ 2,3 milioane de turiști străini. Bulgaria a atras de peste cinci ori mai mulți.